Pedrazzini: „Nu am venit să îmi vând licența, nici să mi-o închiriez”. Despre relația cu nașul Becali: „Dacă îmi vede copilul pe stradă, nu îl recunoaște. Nu l-a mai văzut de 7 ani”

Pedrazzini:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul Massimo Pedrazzini, cel care ocupa funcția de antrenor principal al Stelei, a fost înlocuit azi din funcție. Țiți Dumitriu a fost adus în locul acestuia drept „paravan” purtător de licență PRO în condițiile în care Mirel Rădoi este adevăratul antrenor principal. Pedrazzini, cel care potrivit lui Gigi Becali a plecat pentru că nu a acceptat să îi fie redus salariul lunar de la 5000 la 2000 de euro, a comentat la DigiSport motivele pentru care nu mai lucrează la Steaua

Nu e vorba despre bani, de o sumă sau alta. Vreau să se rețină asta. E vorba de cât contezi tu ca om dispus să muncească sau ca antrenor pus în slujba unei idei în ochii celui care te plătește. Despre asta e vorba. Despre nivelul de încredere, despre considerație, despre cum și dacă e prețuit ceea ce faci tu„, a spus Predrazzini. Deși intențiile celor de la Steaua au fost mărturisite public în momentul în care a fost adus italianul – anume faptul că Pedrazzini urma să fie antrenorul „purtător” de licență PRO care să îi permită clubului să funcționeze normal în condițiile în care Rădoi nu are studii – se pare că Pedrazzini a avut alte intenții: „Nu am venit aici să îmi vând licența, nici să mi-o închiriez. Am fost la Steaua să muncesc cu paiune, să încerc să ajut și să îmi aduc contribuția„.

Massimo Pedrazzini a comentat și pe seama relației de rudenie pe care o are cu finanțatorul Stelei. „Am auzit despre mine că sunt sifonarul lui Gigi, turnătorul… În italiană se zice „merda”. Eu cu el nu am mai vorbit din luna mai. […] Faptul că este nașul copilului meu nu a influențat cu nimic relația profesională. […] Dacă se întâlnește cu copilul meu pe stradă nici nu îl mai recunoaste, nu l-a mai văzut de șapte ani„, a încheiat Pedrazzini interviul acordat DigiSport.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de 150.000 de euro
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de…
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×